Apartamente 1 camera | Case | Terenuri | Spatii Comerciale | Garsoniere | Proiecte Rezidentiale | Spatii Birouri | Penthouse | Schimb de imobile | Apartamente 2 camere | Apartamente 3 camere | Apartamente 4 camere |
Prima Casa
Programul Prima Casa 4
Criterii de eligibilitate in acordarea unui credit pentru a cumpara sau construi prin Programul Prima Casa 4.
- În noua variantă a programului Prima Casă, proprietarii care deţin o locuinţă cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp, pot accesa un credit ipotecar garantat de stat pentru a cumpăra o locuinţă cu o suprafaţă mai mare;
- Clienţii care deţin cote părţi dintr-o locuinţă vor putea beneficia de credite garantate de stat pentru a achiziţiona diferenţa de cote-părţi;
- Ai dreptul să achiziţionezi în cadrul Programului o singură locuinţă finalizată, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condiţiile legii sau să construieşti o casă, singur sau împreună cu alte persoane, respectând reglementările în vigoare referitoare la programul Prima casă;
- Trebuie să dispui de un avans de minimum 5% din preţul de achizitie a locuintei şi/sau care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare şi finanţarea garantată;
- Trebuie să îndeplineşti condiţiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finantatorilor.
- Te obligi sa constitui un depozit colateral pentru garantarea dobanzii, in valoare egala cu trei rate de dobanda, valabil pe intreaga durata a finantarii;
- Te obligi sa nu instrainezi locuinta achizitionata in primii cinci ani de la data dobandirii.Dupa expirarea acestui termen, in cazul preluarii contractului de credit de catre un tert, acesta trebuie sa intruneasca criteriile de eligibilitate a beneficiarilor Programului;
- Te obligi sa asiguri locuinta achizitionata din finanatarea garantata impotriva tuturor riscurilor si desemnezi statul roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, ca beneficiar al politei de asigurare pe toata durata finantarii.
- Cumperi o casa mai bine izolata termic, cu certificat energetic.Locuinta pe care o achizitionezi in cadrul Programului se incadreaza intr-una dintre clasele A, B sau C de eficienta energetica, conditie aplicabila incepand cu data intrarii in vigoare a prevederilor art.23 din Legea nr.372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, cu modificarile ulterioare.
Tipuri de locuinte care se pot cumpara sau construi prin Prima Casa 4
1.Locuinte finalizate. destinate achizitionarii, inclusiv cele construite si date in exploatare prin programele derulate de A.N.L.;
2.Locuinte nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa finalizare,inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.;
3.Locuinte noi, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.
Prima casa 4 va da ocazia sa va construiti propria casa.In aceasta categorie vor intra :
1.Locuinte care urmeaza sa se construiasca de catre beneficiari individuali, inclusiv cele care se construiesc prin programele derulate de A.N.L.;
2. Locuinte care urmeaza sa se construiasca prin asociatii fara personalitate juridica constituite de minimum doi beneficiari.Conditia obligatorie este ca macar unul dintre ei sa fie proprietarul terenului pe care se construieste locuinta respectiva.
Plafonul maxim in cadrul Programului Prima Casa 4
60.000 euro, cand se achizitioneaza o locuinta veche.
70.000 euro, pentru o locuinta noua.
75.000 euro, pentru o locuinta colectiva construita de la zero.
Daca locuinta pe care doriti sa o achizitionati este mai scumpa, va trebui sa suportati diferenta de bani.
In cazul in care vreti sa cumparati o locuinta, Fondul National de Garantare ia in calcul valoarea maxima a garantiilor in felul urmator:
A.) Pentru locuintele finalizate, destinate achizitionarii , inclusiv cele construite si date in exploatare prin programele derulate de A.N.L. si pentru locuintele nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.
-maximum 95% din pretul de achizitie prevazut in antecontractul de vanzare-cumparare, daca pretul de achizitie a locuintei este mai mic sau egal cu 60.000 , dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de evaluare sau echivalentul in lei la cursul de schimb al Bancii Nationale a Romaniei valabil la data aprobarii solicitarii de garantare.
- maximum 57.000 euro, daca pretul de achizitie a locuintei este mai mare de 60.000 euro, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de evaluare.
Raportul de evaluare va fi intocmit de un evaluator autorizat, agreat de Finantator:
B.) Pentru locuintele noi, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.
- maximum 95% din pretul de achizitie prevazut in antecontractul de vanzare-cumparare, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei , daca pretul de achizitie a locuintei este mai mic sau egal cu 70.000 euro.
- maximum 66.500 euro, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei, daca pretul de achizitie a locuintei este mai mare de 70.000 euro.
Raportul de evaluare va fi intocmit de un evaluator autorizat, agreat de Finantator.
C.) Pentru locuinte colective, care urmeaza sa fie construite prin asociatii fara personalitate juridica, constituite de minimum doi beneficiari(in baza autorizatiilor de construire eliberate dupa data intrarii in vigoare a Hotararii Guvernului nr.119/2010, respectiv 22 februarie 2010)
- maximum 95% din valoarea prevazuta in contractul de construire a locuintei, mai mica sau egala cu 75.000 euro, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din devizul estimativ de lucrari, anexa la contractul de construire a locuintei.
- 71.250 euro, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din devizul estimativ de lucrari, daca valoarea de constructie a locuintei este mai mare de 75.000 euro.
Programul Prima Casa 4 - LEGISLATIA
Actele normative privind drepturile si obligatiile beneficiarului acestui program:
1.Ordonanta de Urgenta a Guvernului 33/2011 pentru modificarea si completarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului "Prima casa", precum si pentru adoptarea unor masuri in vedera continuarii programului "Prima casa".
2.Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului "Prima casa ", cu modificarile si completarile ulterioare;
3.Hotararea de Guvern nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casa" cu modificarile si completarile ulterioare;
4.Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 30/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului " Prima casa".Acest act normativ a reglementat derularea etapei a doua a programului, "Prima casa 2 ".
5.Hotararea de Guvern nr.40/2011 pentru modificarea si completarea normelor de implementare a programului.






