Piața Unirii este cea mai veche piață din Timișoara, în stil baroc. Inițial se numea Piața Losonczy după numele comitelul Stefan Losonczy, ucis de turci la 1552 când cetatea a fost cucerită de turci. Este cunoscută și cu numele de "Piața Domului". Numele de piață a Unirii i-a fost dat în 1919 pentru că aici s-au oprit trupele române care au intrat în Timișoara. Piața găzduiește importante obiective turistice precum Domul Romano-Catolic, Palatul Baroc, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Casa Brück, Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, Monumentul Sfintei Treimi, fântâna cu apă minerală etc.

Piața Victoriei a fost concepută la începutul secolului XX când zidurile vechii cetăți erau în curs de demolare, iar centrul Timișoarei era reproiectat pentru a permite dezvoltarea orașului. Inițial pe teritoriul actualei piețe se găseau fortificațiile vechii cetăți. Edificiul Teatrului Național a fost construit încă din 1872. Crescând importanța lui s-a ridicat și necesitatea de a remodela spațiul înconjurător, așa că la început a fost conceput încă din 1906 ca pe un vast bulevard-esplanadă. Până în 1948 s-a numit Bulevardul Regele Ferdinand, după care a luat numele de Bulevardul 30 Decembrie. Abia în 1988-1989, odată cu scoaterea liniilor de tramvai, a devenit complet pietonală.

Elisabetinul a luat ființă imediat după plecarea turcilor, între 1716 și 1718 și purta numele de „Maierele Vechi” (germană Mayerhof) sau „Maierele Românești” pentru că aici erau instalați românii. Acesta arăta mai mult ca un sat construit în jurul unei bisercici din lemn, cu case mici risipite și înconjurate de livezi și grădini de zarzavaturi. În 1837 izbucnește o epidemie de ciumă, iar abia după terminarea acesteia, cartierul începe să se dezvolte. În partea de nord-vest încep să construiască și nemții, drept pentru care zona ia numele de „Maierele Germane”. Numele actual îl preia abia în 25 mai 1896, în cinstea Împărătesei Elisabeta ("Sisi"), soția împăratului Franz Iosef I, asasinată la Geneva. După 1882 se construiesc zeci de clădiri. În perioada interbelică i se schimbă numele în „Principesa Elisabeta” însă rămâne în conștiința oamenilor ca Elisabetin.

Castelul Huniade este un monument istoric și cea mai veche clădire din Timișoara, construit între anii 1443 - 1447 de către Ioan de Hunedoara, pe ruinele unui vechi castel din secolul al XIV-lea (construit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou).Din 1947, castelul a fost atribuit Muzeului Banatului și găzduiește secțiile de istorie și de științe ale naturii.

Bastionul Maria Theresia a fost construit între anii 1730-1735 și este cea mai mare bucată de zid păstrată din vechea Cetate a Timișoarei.Toate celelalte bastioane au fost distruse pentru a face loc noilor construcții ale orașului. După cucerirea Timișoarei de către habsburgi, în 1716, s-a constatat că fortificațiile nu puteau face față noilor tehnici de luptă așadar s-a luat decizia de a se reface întreaga cetate, în stil Vauban (o fortăreață-bastion cu formă stelară). Aceasta avea o suprafață de 10 ori mai mare decât cetatea medievală turcească. Spațiul interior a fost înconjurat de trei centuri stelare ce puteau fi umplute cu apă. Accesul se făcea prin trei porți, a Vienei, a Petrovaradinului și a Ardealului (complet demolate în 1891). Cele nouă bastioane ale cetății au purtat nume de împărați și împărătese sau de generali. Complexul Bastion Theresia, parte a fostei cetati a Timisoarei a devenit in ziua de azi zona turistica si comerciala, cu magazine de mici dimensiuni, restaurante de lux si terase.

Până în anul 1903 pe amplasamentul Pieţei Plevna funcţiona piaţa de animale . În anul 1901 terenul pieţei era neconstruit până la Strada Gheorghe Doja . La scurt timp după parcelarea terenului, pe locul “pieţei de animale” s-a construit cu rapiditatea tipică pentru Timişoara anilor 1900 unul dintre cele mai elegante ansambluri de arhitectură ale oraşului. In scuarul numit Piata Plevnei, linistea cartierului este vegheata de statuia in bronz modelata de sculptorul A.Szadadka a lui Gheorghe Doja (1957). O intervenţie majoră asupra aspectului peisagistic al parcului s-a făcut prin realizarea unei lucrări de artă, proiect realizat de Linda Menczel. Lucrarea care are ca temă "Lecţia despre cub”, inspirată din poezia lui Nichita Stănescu, a fost desemnată câştigătoare în urma concursului de lucrări lansat de Fundaţia Interart “TRIADE” în vara anului 2004. Realizată din granit şi marmură, sub forma unor cuburi în alb şi negru, încadrându-se perfect în spaţiul regulat al parcului, lucrarea completează prezenţa monumentală “Gheorghe Doja” într-un loc încărcat de istorie.

Piata Balcescu este considerata una dintre Pietele istorice ale Elisabetinului, alaturi de Pietele Crucii si Eforie devenite scuaruri.In perioada interbelica a purtat denumirea de Piata Lahovary.In aceasta Piata se afla Biserica Romano-Catolica, construita în stil neogotic, începuta în 1912 și terminată în 1919, ce amintește de biserica Votivkirche din Viena după planurile arhitectului Karl Salkovics. Biserica are vitralii și cinci altare sculptate, opera sculptorului Ferdinand Stuflesser.

Conform unor teorii, parcul rozelor a fost realizat prin contribuţia femeilor bogate din oraş, care au adus pe banii lor, de peste hotare, multe specii de trandafiri. În 1891, pe timpul Expoziţiei Universale vizitată şi de împăratul Franz Jozef, au fost montate aici 10 pavilioane din lemn. Parcul expoziţiei a fost realizat de Wilhelm Mühle, şi a prezentat peste 300 de soiuri de trandafiri. Mühle era proprietarul unei grădini horticole cu 17 solarii iar trandafirii cultivaţi de el, au fost renumiţi şi în străinătate. În 1942 parcul apare sub denumirea Rozariul Regina Maria, dar dealungul anilor a avut mai multe denumiri. În timpul celui de-al doilea război mondial, Rozariumul a fost distrus, şi a fost refăcut în perioada 1953-1965, când s-a ajuns la peste 1200 de varietăţi de trandafiri procurate din ţară şi din străinătate.Astăzi pe suprafaţa de un hectar abia mai există 600 de specii. Cele 10000 de fire de trandafiri sunt plantate pe opt grupe, în carouri în formă de romb, delimitate cu gărduleţe din buxus. Teatrul de vară din parc a fost construit în perioada interbelică.

Canalizarea râului Bega a început în 1728 în amonte de Timişoara, când contele Mercy a dispus săparea unui canal care să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei. În 1739, inginerul olandez Fremaut continuă canalizarea intervenind cu diguri pentru reglementarea cursului Begheului. Ca urmare Timişoara beneficiază enorm de reducerea riscului de inundaţii, dar mai ales de uscarea mlaştinilor din împrejurimi. În 1752 exista deja Portul Timişoara în cartierul Iosefin. Până la începutul Primului Război Mondial navigau pe canal 563 ambarcaţiuni comerciale, timp de 305 zile pe an. In perioada 1937 - 1938. Traficul suferă grav din cauza celui de-al doilea război mondial, iar în 1958 transportul de mărfuri încetează. In 1869 pe canalul Bega se fac primele curse de pasageri. Timişoara devine astfel primul oraş din România ce utilizează acest mijloc de transport în comun. Transportul de pasageri pe canal a cunoscut un vârf de circa 500.000 pasageri în anul 1944, navele de pasageri fiind retrase în anul 1967. O mică parte rămâne navigabilă pe raza municipiului Timişoara pentru un număr mic de nave de agrement. In prezent, barcile, vaporasele sau hidrobicicletele vor fi o obisnuinta pentru Canalul Bega, deoarece in curand acesta va fi navigabil. Cu alte cuvinte, o parte din transportul in comun in Timisoara s-ar putea face in scurt timp pe apa.

Primul plan al Gradinii Botanice a fost elaborat in 1966, de catre arhitectul Silvia Grumeza. In perioada 1986 - 1990 s-au plantat in acest parc 1.650 de specii de plante, pe criterii fitogeografice si estetice, aduse din parcuri din tara, provenite din colectii particulare sau din schimburi internationale de seminte. Pe o suprafata de 9,8 ha au fost amenajate sectorul ornamental, sectorul flora Romaniei – cu subsectoarele fitogeografice flora si vegetatia forestiera, flora Banatului si flora Dobrogei –, sectorul florei mediteraneene, sectorul flora Americii de Nord, sectorul flora Asiei (cu subsectorul gradina japoneza), sectorul sistematica plantelor, sectorul plante medicinale si sectorul flora tropicala.

Ideea infiintarii unui muzeu etnografic in aer liber a fost formulata pentru prima oara de catre Ioachim Miloia, fost director al Muzeului Banatean intre anii 1928-1940, cunoscuta personalitate culturala a Banatului (pictor, istoric de arta, restaurator de biserici etc.) In anul 1928, dupa ce a participat la deschiderea Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, el a cerut municipalitatii acordul pentru a infiinta in curtea castelului Huniade un mic muzeu satesc cuprinzand biserici de lemn, cruci "de interes istoric si artistic", case taranesti etc. Dupa mai multe insistente din partea celor care au urmat lui Ioachim Miloia la conducerea Muzeului Banatului - Marius Moga, Ioan Dihor (fost sef al sectiei etnografice), in anul 1967 muzeul a primit actuala suprafata de teren pe care s-a dezvoltat muzeul etnografic in aer liber al Banatului, deschis pentru public la 20 august 1971. rin patrimoniul cultural detinut si prezentat publicului vizitator, Muzeul Satului Banatean constituie o pagina deschisa din istoria Banatului, o marturie a civilizatiei populare traditionale a romanilor si minoritatilor nationale din aceasta provincie, constituind un armonios dialog interetnic.

Gradina Zoologica din Timisoara, a fost redeschisa pentru public dupa o perioada de timp, in care au fost realizate numeroase lucrari de investitii pentru amenajarea si crearea de habitate care sa asigure conditii de bunastare a animalelor salbatice aflate in captivitate. Zoo Timisoara este pregatita pentru vizitatori de toate varstele. Se adreseaza celor care doresc o plimbare in aer liber, intr-un spatiu in care toate elementele naturii au fost respectate si puse in valoare. Aici exista o varietate de animale, multe dintre ele neobisnuite. Sunt specii care traiesc in America Centrala si America de Sud, in Europa, iar unele in Africa si Australia.

Poate ca niciodata iarna nu a fost mai adevarata decat in februarie a acestui an, cand am avut parte de multa zapada si ger.Cateva fotografii ne pot adeverii ca Timisoara e la fel de frumoasa si iarna sub mantia zapezii.